Marţi, 11 iunie a.c., la ora 11.45, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat în municipiul Bacău, strada Republicii, pentru lichidarea unui început de incendiu la un autoturism, înmatriculat în judeţul Bacău, aflat în proprietatea numitului G. C., în vârstă de 49 de ani. La sosirea la locul intervenţiei, s-a constatat faptul că ieşea fum de la compartimentul motor, după ce proprietarul acţionase cu un stingător pentru lichidarea incendiului.
În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă un scurtcircuit electric produs la un aparat de conectare, pornire, oprire, reglaj, au ars electroventilatorul şi mai multe cabluri electrice din compartimentul motor.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News