Un angajat al familiei Sechelariu a furat peste din iazul curtii casei fostului primar al Bacaului

0

Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată prin 112, la data de 29.04.2012, în jurul orei 02.30, de către administratorul unei proprietăți din municipiul Bacău  despre faptul că persoane necunoscute au  sustras pește din iazul  special amenajat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele verificări au stabilit că în perimetrul respectiv s-a pătruns pe o poartă ce a fost găsită în poziţia deschisă fără a prezenta urme de forţare. În interiorul proprietății polițiștii au identificat patru saci cu peste, un rucsac, un crâsnic demontabil, o pătură și un prosop.  Din verificări a rezultat că pătura și prosopul au fost luate din ghereta paznicului proprietății, un bărbat de 42 de ani din Bacău, care a comis fapta și care a fugit de la fața locului. Acesta a fost prins în scurt timp, polițiștii stabilind că la săvârșirea faptei a participat și un alt bărbat din Bacău, care a fost identificat, urmând a fi depistat în vederea luării măsurilor legale.

Cele aproximativ 200 de kg de pește, în valoare de aproximativ 15000 lei au fost recuperate şi restituite părții vătămate.

In cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.