Un afacerist din Bacău a fost găsit mort în parcarea unui complex comercial din nordul Bucureștiului

0

Sâmbătă, un cadavru a fost găsit în parcarea unui complex comercial din nordul Bucureștiului. Victima, un bărbat dispărut de câteva zile, ar fi un afacerist originar din Bacău, dar cu mai multe afaceri în Capitală.

sursă foto: Antena 3

Conform primelor informații, un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost declarat dispărut de fosta sa soție cu o zi în urmă. Femeia a alertat poliția după ce acesta a plecat cu mașina și nu a mai răspuns la telefon. Bărbatul nu avea antecedente de probleme psihice și nu mai dispăruse anterior în acest mod. El era proprietarul mai multor magazine universale din București.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, victima se numește Andrei B., era un economist originar din Bacău, născut în 1983. Acesta era divorțat de soția sa, împreună cu care avea un copil.

Surse apropiate anchetei susțin că bărbatul își cumpărase singur cuțitul, iar până în acest moment nu există suspiciuni cu privire la implicarea altor persoane.

„În cauză, ca urmare a verificărilor efectuate, a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov

Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale decesului.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.