Un adolescent de 17 ani, din Bacău, a fost rănit de o copertină luată de vânt, la concursul Drag Racing din Arad

0

Un băiat de 17 ani a fost rănit sâmbătă, 1 iunie, în timpul concursului Drag Racing organizat în incinta Aeroportului Arad, după ce o copertină ancorată de remorca unui TIR a fost luată de vânt şi l-a lovit, conform libertatea.ro.

Incidentul a avut loc în jurul orei 13:15, iar o ambulanță SMURD care se afla la fața locului l-a transportat pe tânăr la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. 

„Poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi, în urma primelor verificări, au stabilit că, o copertină ancorată de remorca unui cap tractor, ar fi fost dislocată din cauza unei rafale de vânt, şi ar fi căzut. În urma acestui incident, a fost rănit un minor de 17 ani, din judeţul Bacău, care a fost transportat la spital pentru investigaţii de specialitate şi acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Arad, într-un comunicat. 

Incidentul a fost confirmat și de organizatorii Drag Racing, care au transmis, pe pagina de Facebook, că un cort al unuia dintre invitați a fost luat de o rafală de vânt, în afara ariei de concurs, și a accidentat un spectator.

„Dorim să informăm că spectatorul în cauză a suferit un hematom, fiind imediat transportat la spital pentru investigații suplimentare, iar la momentul postării 18:30, am fost informați ca acesta se află în afara oricărui pericol”, au mai transmis organizatorii, care au precizat că vor lua „toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.