Umbrarescu a scos 80 de utilaje la deszapezire fara a cere bani suplimentari

2

În România, în acest moment, activitatea de deszăpezire de mare amploare este o luptă cu morile de vânt, susţin „regii asfaltului”. Cu toate acestea, spun ei, au suplimentat „de la ei” numărul utilajelor trimise pe teren, deci fără a fi plătiţi pentru acest lucru, fiind astfel vorba, după cum spun unii dintre ei, despre „muncă patriotică”.

Dorinel Umbrarescu ar fi adus 80 de utilaje pentru deszapezire fata a cere bani in plus :

„În momentul de faţă am 512 utilaje pe teren. Dintre ele 80 le-am scos eu, de la mine, fără niciun cost suplimentar pentru Companie (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – CNADNR, n.r.). Atâta am, atâta pot să fac. Mai mult nu am cu ce să ajut”, a declarat pentru gândul Dorinel Umbrărescu, patronul grupului UMB Spedition, care ocupă locul 9 în topul celor mai mari miliardari din România, editat de Forbes, cu o avere estimată anul trecut la 350-380 de milioane de euro.

Întrebat dacă i s-a cerut, de către oficiali, să suplimenteze numărul de utilaje, omul de afaceri din Podu Turcului, judeţul Bacău, a răspuns că „nu l-a împins nimeni de la spate”. „Le-am scos eu. Nu trebuia să îmi ceară nimeni. Când e nevoie, e nevoie. Ce era să fac?”, a adăugat el.

Conform datelor obţinute de gândul de la CNADNR, firmele deţinute de Dorinel Umbrărescu, UMB Spedition şi Tehnostrade, singure sau alături de altele, în consorţii, au semnat contracte de întreţinere, inclusiv de deszăpezire în valoare totală de circa 387 de milioane de euro pentru 14 regiuni, respectiv peste 35% din valoarea totală a contractelor multi-anuale semnate de CNADNR.

 

Sursa : gandul

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 comentarii

  1. Domnule UMBRARESCU, scoateti din zapada 10 blocuri si trimiteti un utilaj in spate la Bartolo. Zapada pe strada este de 20 cm si primaria o tot freaca aiurea. Suntem in 21 Febr si patinam de 7 zile in continuu, nu putem pleca la serviciu dimineata. Va votam Primar.:)

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.