Umbrarescu a fost contestat pe toate cele trei loturi din Autostrada A7 Bacau – Pascani, de firma Danlin din Neamt

1

Firmele controlate de Dorinel Umbrarescu au fost contestate pe intreg tronsonul Autostrazii A7 Bacau – Pascani de asocierea Danlin XXL – Intertranscom. Desi initial erau depuse contestatii pentru 2 din 3 loturi, potrivit economedia.ro, Danlin a depus contestatie si pentru lotul 3.

Contestația a fost înregistrată cu dată de intrare pe 10 ianuarie, deci la peste 10 zile de la comunicarea oficială a CNAIR din data de 29 decembrie 2022. Termenul legal (pentru contestații) este de 10 zile, spunea pe 29 decembrie șeful CNAIR Cristian Pistol.

Dacă în decurs de 10 zile nu vor fi depuse contestații putem începe procedurile pentru semnarea contractului”, afirma el.

La fel ca în cazul primelor 2 loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani, și pentru Lotul 3 Danlin solicită CNSC să anuleze decizia Companiei de Drumuri din 29 decembrie, prin care a fost desemnat câștigător UMB, și să accepte oferta Danlin pe care CNAIR a respins-o ca inacceptabilă. De asemenea, Danlin susține că UMB nu are capacitatea de a lucra simultan pe toate cele 10 loturi ale Autostrăzii Moldovei

Am finalizat desemnarea constructorilor pe toți cei 320 de km ai A7 (Ploiești – Pașcani), a căror construcție este finanțată prin PNRR! Constructorul român UMB Spedition a câștigat și ultimul lot al secțiunii Bacău – Pașcani. Lotul 3 (Mircești – Pașcani) are o lungime de 28 de km și trebuie finalizat în 30 de luni de la semnarea contractului. Suma de 1,76 miliarde de lei, fără TVA, asigurată prin PNRR, va fi folosită inclusiv pentru construcția a 38 de poduri și pasaje”, anunța șeful CNAIR, Cristian Pistol, pe 29 decembrie 2022.

Umbrarescu a castigat toate cele trei tronsoane din bucata de A7 Buzau – Pascani. Este vorba despre Buzau – Focsani, Focsani – Bacau si Bacau – Pascani. Daca pe primele 2 tronsoane Umbrarescu a castigat definitiv, pe ultimul – Bacau – Pascani, UMB trebuie sa astepte rezolvarea contestatiilor. Firmele controlate de UMBrarescu au inceput deja lucrarile pe Buzau – Focsani. Este vorba despre lotul 4 si lotul 1.

Autostrada Moldovei, A7 are 13 loturi cu o lungime totală de aprox. 320 de kilometri. Contestații sunt depuse și pe lotul 3 al secțiunii Ploiești – Buzău, iar pe loturile de mijloc ale secțiunii Focșani – Bacău, CNAIR a invitat UMB să semneze contractele.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.