Într-un punct de vedere transmis la solicitarea CNAIR, Compania UMB Spedition precizează că informațiile prezentate în spațiul public privind lipsa muncitorilor și a utilajelor din șantierul Variantei Ocolitoare Bacău, sunt false.
UMB Spedition nu a făcut eforturi suplimentare pentru a pregăti vizita de vineri, 15 martie 2019, a ministrului transporturilor Răzvan Cuc, mai precizează constructorul român.
În punctul de vedere transmis, Spedition UMB subliniază că pe șantierul VO Bacau se află un număr semnificativ de utilaje și de muncitori, încă de la primirea ordinului de începere a lucrărilor.
Potrivit programului de lucru, activitatea în șantier se desfășoară de luni până sâmbătă, la toate punctele de lucru stabilite.
Utilajele sunt garate seara în puncte special amenajate pentru a fi păzite pe timpul nopții, se mai precizează în punctul de vedere transmis de Spedition UMB.
Subliniem că vineri, 15 martie 2019, la momentul vizitei ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, utilajele și muncitorii constructorului Spedition UMB erau prezenți în șantier pentru desfășurarea lucrărilor.
Potrivit monitorizărilor la fața locului, atât utilajele cât și muncitorii au continuat lucrul până sâmbătă seara.
Spedition UMB a transmis că va reîncepe activitatea luni, săptamâna viitoare, când muncitorii care duminică sunt liberi, vor reveni la lucru.
Pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Spedition UMB are pe santierul Variantei Ocolitoare Bacău peste 100 de utilaje.
Lucrările au început în data de 8 martie anul acesta, iar până la ora actuală, după doar două săptămâni, progresul fizic a depășit 10 procente.
În plus Spedition UMB a accelerat procesul de proiectare și a finalizat proiectul tehnic după doar 3 luni de la semnarea contractului.
Acest lucru a permis începerea lucrărilor în șantier mai devreme decât era prevazut în contractul semnat cu CNAIR la sfârșitul anului trecut.
Subliniem faptul că Spedition UMB este un constructor român care are o îndelungată experiență în lucrările de infrastructură mare din România.
Această Companie a demonstrat de nenumarate ori seriozitatea și capacitatea constructorilor români de a executa lucrări de cea mai bună calitate.
Comunicat CNAIR