Astăzi a fost semnat un nou contract important pentru dezvoltarea infrastructurii Moldovei: lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) al Autostrăzii A8 (Autostrada Unirii) va fi construit de asocierea formată din SA&PE CONSTRUCT S.R.L., SPEDITION UMB S.R.L., TEHNOSTRADE S.R.L. și EURO-ASFALT d.o.o. (România – Bosnia Herțegovina).
Contractul are o valoare de 2,69 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport 2021 – 2027. Durata de execuție a lucrărilor este de 48 de luni: 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.
Noul lot de autostradă, cu o lungime de 19,3 kilometri, se adaugă celor două sectoare deja contractate (Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț), precum și podului de la Ungheni peste râul Prut, toate aflate în prezent în fază de implementare la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Pe traseul acestui sector montan, desfășurat integral în județul Neamț, vor fi realizate:
- 7 tuneluri (cel mai lung având 490 metri),
- 46 de poduri, pasaje și viaducte (cel mai lung viaduct va avea 428 metri),
- un nod rutier în zona localității Pipirig, la intersecția cu DN15B,
- două parcări moderne, echipate inclusiv cu infrastructură pentru stații de încărcare a autovehiculelor electrice.