UMB a montat primele grinzi metalice peste Lacul Cernica (VIDEO)

0

A fost facut inca un pas pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Bucureștiului A0. Constructorul UMB a început montarea primelor grinzi metalice la viaductul peste Lacul Cernica, cel mai spectaculos și complex element de pe Lotul 4 al A0 Nord. Imaginile surprinse la fața locului arată mobilizarea impresionantă a echipelor: peste 350 de muncitori și 170 de utilaje lucrează zilnic pentru a avansa pe acest tronson.

Potrivit sursei care a publicat filmările la data de 3 septembrie 2025, pe șantier se observă deja progrese importante: au fost montate primele grinzi metalice pe viaductul de 1,3 km, tablierul pasajului peste calea ferată și DJ301 are asfalt turnat, iar umpluturile de terasament dintre pasaj și conexiunea cu centura existentă sunt finalizate. Totodată, lucrările la nodul rutier cu A2 se află în faza de asfaltare a straturilor de bază și de uzură.

Lotul 4 al A0 Nord are o lungime de 4,47 km și include două structuri majore: viaductul de peste Lacul Cernica și un pasaj de 504 metri peste calea ferată București Sud – Oltenița. Stadiul fizic general al lucrărilor este estimat la circa 78%, iar finalizarea este prognozată pentru trimestrul IV din 2025. „Lotul 4 este vital pentru legătura dintre A0 Nord și A2 și pentru închiderea inelului modern de centură al Bucureștiului”, subliniază autorii imaginilor.

Sursa: economica.net

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.