
Antreprenorul român UMB Spedition a demarat asfaltarea pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei (A7), sectorul Mircești–Pașcani. Stratul de bază se așterne în prezent pe primii 11 kilometri din cei 28,09 ai lotului, în timp ce pe restul traseului lucrările avansează simultan pe mai multe fronturi: terasamente, structuri, relocări de rețele de apă potabilă și montarea elementelor de sistem inteligent de transport (ITS).
Contractul pentru acest lot, finanțat prin PNRR, are o valoare de 1,76 miliarde de lei fără TVA. UMB s-a angajat să deschidă circulația pe întregul sector Mircești–Pașcani până la sfârșitul anului 2026.
Dacă angajamentul va fi respectat, România ar urma să aibă până la finalul acestui an 397 de kilometri de autostradă continuă între București și Pașcani: A3 București–Ploiești (62 km), A7 Ploiești–Pașcani (319 km) și Varianta Ocolitoare Bacău (16 km).

