Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a sancționat cu amendă societatea UMB, constructorul care execută lucrările la podul peste râul Buzău din cadrul Autostrăzii Moldovei (A7), a anunțat instituția la solicitarea Economedia.
„În urma controlului desfășurat în perioada 3 – 18 martie 2025, în prezența executantului, format din asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, s-a constatat că placa de suprabetonare a podului a fost realizată fără autorizarea prealabilă a fazei determinante de către ISC și consultantul de proiect. Pentru neconvocarea reprezentanților ISC la această etapă esențială, executantul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 10.000 de lei”, se arată în răspunsul transmis de ISC.
Ulterior, a fost realizată o expertiză tehnică de către un expert autorizat, care a concluzionat următoarele:
- Din punct de vedere al solicitărilor la Starea Limită de Serviciu (inclusiv eforturile unitare echivalente), nu au fost identificate depășiri ale limitelor admisibile.
- În ceea ce privește Starea Limită Ultimă, în zona de început a vutei, s-a constatat o depășire a capacității portante cuprinsă între 7% și 17%. Pentru remediere, expertul a recomandat aplicarea unor tole metalice atât pe intradosul tălpii superioare, cât și pe cel al tălpii inferioare.

