Trupul unui nou-născut, descoperit pe un câmp din comuna Măgirești. Parchetul a deschis dosar penal pentru omor calificat

0

Compartimentul de informare al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a transmis un comunicat privind o descoperire șocantă făcută pe raza comunei Măgirești, județul Bacău. La data de 22 octombrie 2025, un bărbat din localitate a sesizat Poliția municipiului Moinești după ce, în timp ce desfășura activități agricole pe un teren din satul Valea Arinilor, a descoperit cadavrul unui nou-născut.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la locul indicat, unde, pe o parcelă cultivată cu lucernă, au găsit trupul unui copil de sex masculin, înfășurat în articole de îmbrăcăminte. Din primele constatări efectuate de medicii legiști a reieșit că noul-născut nu prezenta urme vizibile de violență pe corp, urmând ca autopsia medico-legală să stabilească cauza exactă a decesului.

În cauză, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a fost înregistrat un dosar penal în care cercetările se desfășoară in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. i din Codul Penal. Procurorii și polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs fapta și pentru identificarea persoanei responsabile.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.