Polițiștii au fost sesizați la data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, de către un minor de 17 ani, din comuna Măgireşti, despre faptul că în timp ce se afla în zona Gării CFR din Moineşti, a fost abordat de 3 tineri necunoscuți care i-au solicitat telefonul mobil pentru o convorbire telefonică, după care au fugit cu acesta.
Polițiștii care s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului au depistat în urma investigațiilor efectuate doi minori de 15 și 16 ani și un tânăr de 22 de ani, toți din Moinești, bănuiți de comiterea faptei.
În urma controlului corporal efectuat, polițiștii au găsit asupra tânărului de 22 de ani telefonul mobil sustras, în valoare de 500 de lei, care a fost restituit părții vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.