Trei tineri au fost prinsi de politisti, dupa ce au furat mai multe electrocasnice dintr-un magazin din Bacau

0

Polițiștii Secţiei 10 Poliţie Ştefan cel Mare au desfăşurat activităţi specifice pe raza de competenţă, ocazie cu care au depistat o autoutilitară, în timp ce circula pe DJ 119 pe raza comunei Gura Văii.

Cu ocazia legitimării ocupanţilor autoutilitarei, aceştia au fost identificaţi ca fiind 3 tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 26 de ani, toți din comuna Ștefan cel Mare.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, s-a constatat faptul că, aceștia transportau mai multe electrocasnice constând în televizoare cu tub de diferite mărci, frigidere și mașini de spălat care prezentau un grad ridicat de uzură, pentru care nu au putut prezenta documente de proveniență.

          Din verificările polițiștilor s-a stabilit că, bunurile aveau caracteristici similare celor sustrase la aceeași dată, dintr-un magazin de pe raza municipiului Bacau.
           Bănuiții au fost conduşi la sediul Poliţiei mun. Oneşti, în vederea continuării cercetărilor.
          Activitățile au fost desfășurate împreună cu criminaliști și polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Bacău, prejudiciul în valoare de 5.600 de lei fiind recuperat și restituit societății comerciale păgubite.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.