Tineri injunghiati intr-un apartament din Bacau

0

Trei tineri au fost injunghiati vineri dimineata, intr-un apartament din Bacau. Victimele au ajuns la spital. Agresorul s-a predat la cateva ore.

Patru tineri cu vârste între 20 şi 30 de ani au petrecut joi noaptea într-un club din Bacău, după care s-au retras în apartamentul unui dintre ei, potrivit România TV. Petrecerea a continuat, numai că la un moment dat tinerii s-au luat la ceartă din cauza unei fete.

Unul dintre tineri a pus mâna pe un cuţit şi i-a lovit pe ceilalţi trei, după care a fugit de la locul incidentului. Răniţii au fost transportaţi la spitalul de urgenţe din Bacău, unde au primit îngrijiri medicale.

Tinerii sunt în stare stabilă, dar medicii spun că viaţa le-a fost pusă în pericol. Poliţiştii l-au căutat ore întregi pe cuţitar. Într-un final, agresorul s-a predat singur la poliţie.

Sursa: rtv.net

Comunicat Poltia Bacau

„La data de 11.01.2013, în jurul orei 07.10, Secția 2 Poliție Bacău a fost sesizată despre faptul că la un imobil de pe strada Mioriţei, a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

La faţa locului s-au deplasat jandarmi din cadrul GMJ Bacău și polițiști care au stabilit că cele sesizate se confirmă.  Din cercetările efectuate polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între doi tineri de 22 şi 23 de ani, aflați în imobilul respectiv, a avut loc un conflict spontan. Pentru aplanarea conflictului au intervenit alti doi bărbați de 22 și 28 de ani, prezenți în locuință.

În urma evenimentului trei dintre tinerii în cauză au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la Spitalul Județean Bacău, unde au primit îngrjiri medicale, fără a necesita internare. Toate cele patru persoane implicate în eveniment au fost conduse la sediul Secției 2 Poliție Bacău în vederea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare.”

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.