La data de 15 august a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii au depistat un bărbat de 51 de ani, din Bucureşti, care conducea un autoturism pe strada Costache Negri din localitatea Tg-Ocna, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost Spitalul Oneşti, unde i s-a prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, luându-se măsura reţinerii permisului de conducerer.
În jurul orei 23.00, acelaşi bărbat a fost depistat de un alt echipaj de poliţie în timp ce conducea un autoturism pe strada General Eremia Grigorescu din Tg-Ocna.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost însoţit la Spitalul Oneşti, unde a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere cu permisul suspendat şi refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.
Trei infractiuni la regimul rutier savarsite de un conducator auto in aceeasi zi
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News