
În localitatea Măgura din județul Bacău a fost amenajat un traseu turistic circular, cu o lungime de aproximativ 11 kilometri. Drumul pornește de la capătul liniei 13, străbate Valea Măgurii și pădurea din apropiere, iar apoi continuă până la Sohodol.
Traseul este deja marcat cu panouri și plăcuțe indicatoare, o parte din el suprapunându-se cu „El Camino de România”.
Proiectul a fost realizat de administrația comunei Măgura în parteneriat cu Direcția Silvică Bacău și Via Bacovia, pentru a oferi localnicilor și turiștilor o alternativă de relaxare în mijlocul naturii.

