O femeie de 48 de ani din Iasi, a murit vineri, 10 august 2012, dupa ce a fost lovita de o autoutilitara care dadea cu spatele. Tragicul accident s-a petrecut la Piata Sud din Bacau.
Potrivit primelor cercetări, femeia a fost lovită de autoutilitară în parcarea Pieţii Sud din Bacău, în timp ce şoferul, un bărbat de 45 de ani din Galaţi, efectua manevra de mers înapoi.
Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, însă în momentul în care echipajul medical a ajuns la intervenţie nu a putut face altceva decât să constatate decesul femeii.
„Din primele cercetări la faÅ£a locului, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este ÅŸoferul, care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi. Åžoferul a fost testat ÅŸi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ„, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de PoliÅ£ie al JudeÅ£ului Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani au întocmit pe numele şoferului din Galaţi dosar penal pentru ucidere din culpă.


oare pietonii care merg pe mijlocul soselei vorbind la telefon nu au nici o vina????
politia ar trebui sa filmeze o zi intreaga si sa vada cati pietoni merg pe sosea ca pe o alee in parc. ar trebui sa-i traga si pe ei cineva de urechi.