Un bărbat de 54 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident grav produs joi, 15 octombrie, pe un drum forestier din comuna Ștefan cel Mare, în apropiere de Onești, județul Bacău. Tractorul care tracta un atelaj încărcat cu lemne s-a răsturnat într-o zonă în pantă. Printre persoanele rănite se numără și soția victimei, transportată cu elicopterul SMURD la un spital din Iași, anunta unupetrotus.ro
Accidentul s-a produs în timp ce patru persoane se întorceau din pădure, de unde fuseseră să aducă lemne. Acestea se deplasau cu un tractor care tracta un atelaj încărcat cu material lemnos.
Potrivit informațiilor disponibile, într-o zonă cu pantă, greutatea încărcăturii ar fi contribuit la pierderea stabilității tractorului. Utilajul s-a răsturnat, iar bărbatul de 54 de ani, care se afla la volan, a rămas prins sub acesta.
Leziunile suferite au fost fatale, decesul fiind constatat la fața locului.

Soția victimei, transportată cu elicopterul SMURD la Iași
În urma accidentului, alte trei persoane care se aflau în atelaj au fost rănite. Este vorba despre două femei, în vârstă de 56 și 61 de ani, și un bărbat de 63 de ani.
Printre victime se numără și soția bărbatului decedat. Aceasta a suferit răni grave și a fost transportată cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din Iași. Potrivit informațiilor transmise de apropiați, starea sa ar fi fost ulterior stabilizată.
O altă femeie a suferit o fractură la o mână și mai multe fracturi costale, în timp ce bărbatul de 63 de ani ar fi suferit răni ușoare.
La locul accidentului au intervenit polițiști, pompieri militari din Onești și echipaje medicale, care au acordat îngrijiri persoanelor rănite.
IPJ Bacău: Dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au confirmat accidentul și decesul conducătorului tractorului.
„Un bărbat de 54 de ani, în timp ce conducea un tractor cu un atelaj încărcat cu material lemnos pe un drum forestier, s-a răsturnat, acesta fiind prins sub caroseria tractorului.
Din păcate, în urma incidentului, bărbatul a decedat.
În același timp, două femei de 56 de ani și 61 de ani și un bărbat de 63 de ani, care se aflau în coșul din lemn al atelajului, au suferit vătămări corporale.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, a declarat comisarul Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Anchetatorii urmează să stabilească împrejurările exacte în care tractorul și atelajul încărcat cu lemne s-au răsturnat, precum și factorii care au contribuit la producerea accidentului.

