O tragedie s-a produs la finalul anului trecut în județul Bacău. Potrivit informatiilor oficiale transmise catre Bacau.net de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, la data de 29 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Buhuși au fost sesizați cu privire la decesul unei femei în vârstă de 94 de ani, din comuna Racova.
Conform primelor verificări efectuate de oamenii legii, femeia se afla la domiciliu și ar fi ieșit în curtea locuinței pentru a-și hrăni câinele. În acel moment, animalul ar fi devenit agresiv și ar fi atacat-o, provocându-i multiple leziuni grave. Din cauza rănilor suferite, victima a decedat.
După incident, câinele ar fi părăsit curtea imobilului și ar fi atacat-o și pe fiica femeii, care a intervenit ulterior. Aceasta a fost rănită și a fost transportată de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii tragediei. Ancheta vizează infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

