Tragedie in Bacau. Copil născut viu, găsit mort după două săptămâni într-un tomberon

0

O femeie de 42 de ani, din localitatea băcăuană Tamaşi, este cercetată de procurori după ce şi-a aruncat fătul la tomberonul de gunoi din gospodărie, copilul fiind viu şi viabil la momentul naşterii, transmite Mediafax.

Deşi a născut în noaptea de Crăciun, într-o anexă a locuinţei şi fără asistenţă medicală, cazul a ieşit la iveală abia după două săptămâni, atunci când femeia a ajuns la spital cu complicaţii apărute în urma naşterii.

De altfel, băcăuanca de 42 de ani şi-a ascuns sarcina pe perioada celor nouă luni cât a fost gravidă, susţin anchetatorii, aruncându-şi copilul la tomberon, învelit în ambalaje, în speranţa că va fi luat de societatea de salubritate şi că astfel nu se va mai afla nimic despre nou-născut. Ea mai are cinci copii, cu vârste cuprinse între 5 și 20 de ani.

Femeia este în continuare internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, urmând a fi externată în funcţie de evoluţia stării sale de sănătate.

Sursa:b1

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.