Tot mai multi soferi se trezesc cu amenzi in geam, date de politistii locali bacauani. Cele mai multe sunt pentru parcare pe trotuar sau pe spatiile verzi.
„Joi, 16 septembrie a. c., în atenția polițiștilor locali cu atribuții pe linie de siguranță rutieră s-au aflat autovehiculele „uitate” de proprietari pe trotuar, în stațiile mijloacelor de transport în comun, pe trecerile de pietoni și în proximitatea acestora. Acțiunea s-a desfășurat în cartierele Milcov, Cornișa și Letea, cu ocazia acțiunii fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.500 lei.
Pe această cale polițiștii locali recomandă conducătorilor auto să evite oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor pe treceri de pietoni și la mai puțin de 25 m înainte sau după acestea, pe trotuare, spații verzi, teren înierbat sau în zone interzise circulației. ” a transmis Politia Locala Bacau