Topul magazinelor amendate de ANPC in 2023

1

În cursul anului 2023, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare totală de 89 milioane de lei către marile lanţuri de magazine, cu toate acestea, sumele încasate au fost semnificativ mai mici, totalizând 34,67 milioane de lei.

Retailerul Lidl a fost amendat cu cele mai mari sume, respectiv 24,9 milioane de lei, urmat de Profi cu 17,9 milioane de lei, Penny – 13,4 milioane de lei, Kaufland – 11,2 milioane de lei, Mega Image – 9,8 milioane de lei, Carrefour – 7,1 milioane de lei, Auchan – 3,2 milioane de lei, Metro – 935.000 de lei, iar Selgros a fost amendat anul trecut cu 572.000 de lei.

Preşedintele ANPC a subliniat că, în ciuda sumelor semnificative ale amenzilor, încasările efective au fost de doar 34,67 milioane de lei în 2023. Lidl a fost cel mai afectat din punct de vedere financiar, cu o plată de 13,5 milioane de lei, urmat de Profi cu 6,6 milioane de lei, Kaufland cu 4,8 milioane de lei, Carrefour cu 3 milioane de lei, Penny cu 2,9 milioane de lei, Mega Image cu 1,9 milioane de lei, Auchan cu 1,2 milioane de lei, Metro cu 512.000 de lei şi Selgros cu 260.000 de lei.

În ceea ce privește acțiunile de control, Profi se află în frunte cu 1.714, în timp ce Lidl a acumulat cel mai mare număr de amenzi, respectiv 2.282. Auchan ocupă prima poziție în privința valorii produselor retrase definitiv de pe piață, însumând 7 milioane de lei, în timp ce Profi conduce la numărul de opriri temporare ale serviciilor, totalizând 167.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.