Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri, 23 iulie, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2025–2026. Conform datelor oficiale disponibile pe platforma admitere.edu.ro, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău ocupă prima poziție în județ în funcție de ultima medie de admitere.
În județul Bacău, 3.402 elevi au fost repartizați computerizat în această primă etapă, reprezentând 97,7% din totalul celor 3.477 de elevi înscriși cu opțiuni completate. 75 de candidați nu au fost repartizați, întrucât nu au completat suficiente opțiuni. Aceștia vor participa la etapele următoare de admitere, pe locurile rămase disponibile.
Topul specializărilor din Bacău – Admitere 2025 (după ultima medie):
- Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău – Științe ale Naturii – 9,35
- Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău – Matematică-Informatică – 9,07
- Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău – Matematică-Informatică – 9,00
- Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău – Științe ale Naturii – 8,96
- Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău – Științe Sociale – 8,91
- Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău – Științe ale Naturii – 8,79
- Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău – Matematică-Informatică – 8,76
- Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău – Filologie – 8,75
- Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău – Filologie – 8,62
- Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău – Filologie (engleză) – 8,52

Înscrieri și calendar:
Elevii repartizați în această etapă trebuie să depună dosarul de înscriere în perioada 24–29 iulie, la secretariatele liceelor în care au fost admiși. Între 30 iulie și 1 august, Comisia Județeană de Admitere Bacău va soluționa cazurile speciale (elevi cu probleme medicale, gemeni, cereri de redistribuire etc.).
Dosarul de înscriere trebuie să conțină:
- cererea de înscriere;
- copia certificatului de naștere și, dacă este cazul, cartea de identitate;
- adeverința cu notele de la Evaluarea Națională;
- fișa medicală.
Urmează a doua etapă
Pentru a doua etapă de admitere, destinată elevilor nerepartizați sau din seriile anterioare sub 18 ani, în județul Bacău au rămas disponibile 294 de locuri din totalul de 3.696 stabilite.


foarte selectiv topul rezumat in articol…. poza arata lucrurile un pic altfel….
felicitari colegiului ferdinand!