Tentativă de omor la Buhuși: autorul a fost arestat pentru 30 de zile. Două persoane rănite, una în stare gravă

0

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului M.A., în vârstă de 32 de ani, cercetat pentru tentativă la omor calificat. Măsura vine în continuarea reținerii pentru 24 de ore dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în 22 februarie 2026.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 22 februarie, între orele 00:00 și 00:30, într-un imobil din Buhuși, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, bărbatul ar fi atacat două persoane cu un cuțit. O femeie de 29 de ani a fost lovită de mai multe ori în zona toracică, a gâtului și a membrelor inferioare, iar un bărbat de 34 de ani ar fi fost înjunghiat de două ori în zona toracică stângă. Deznodământul fatal a fost evitat datorită intervenției rapide a polițiștilor și a cadrelor medicale.

În continuarea cercetărilor, procurorii, cu sprijinul ofițerilor din cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Investigații Criminale, vor completa probatoriul pentru a stabili toate circumstanțele producerii faptelor.

Reprezentanții Parchetului subliniază că măsurile dispuse nu înfrâng principiul prezumției de nevinovăție, inculpatul beneficiind de toate drepturile prevăzute de lege.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.