Taţii ar putea beneficia de 10 zile lucrătoare de concediu paternal

0

Taţii care sunt asiguraţi în cadrul sistemuului asigurărilor sociale de stat ar putea avea dreptul la 10 zile lucrătoare de concediu paternal plătit din fondul de salarii al unităţii, potrivit unui proiect de lege adoptat, marţi, de deputaţii din Comisia de Muncă. Iniţiativa legislativă adoptată de deputaţii din Comisia pentru Muncă, anunta Mediafax, prevede ca „în cazul în care titularul dreptului la concediu paternal este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu paternal plătit de 10 zile lucrătoare”.

Concediul paternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului, în baza certificatului de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului, potrivit proiectului de lege. Indemnizaţia pentru concediu paternal se plăteşte integral din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.

„Legea nr. 210/1999 a concediului parental a fost adoptată ca o necesitate compensatorie pentru părinţii paterni, care nu beneficiază de anumite drepturi ca şi indemnizaţiiile şi concediile acordate pentru mame decât în situaţia când le substituie conform OUG nr. 111/2010”, potrivit expunerii de motive a actului normativ.

De asemenea, potrivit sursei citate, acesată modificare legislativă este importantă şi în contextul în care toate actele de natură administrativă legate de naşterea copilului şi înregistrarea sa legală necesită o anumită perioadă de timp alocat, fapt pentru care tatăl trebuie să-şi ia concediu.

Iniţiativa legislativă pentru modificarea Legii concediului paternal nr. 210/1999 a fost adoptată de Senat, Camera Deputaţilor este for decizonal.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.