La data de 01 februarie a.c, în jurul orei 20.00, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizați de către un localnic de 38 de ani, despre faptul că, în timp ce se plimba prin parc a observat o agresiune între doi tineri.
La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 16 ani, din municipiul Bacău, iar din discuţiile purtate cu acesta a rezultat faptul că, o persoană necunoscută l-ar fi deposedat prin violență, de telefonul mobil.
Un echipaj din cadrul Ambulanţei Bacău i-a acordat tânărului îngrijiri medicale şi l-au transportat pe acesta la spital pentru continuarea investigaţiilor medicale.
Au fost transmise semnalmentele persoanei care ar fi comis agresiunea, tuturor echipajelor aflate în teren. S-au efectuat rapid toate activitățile specifice, iar, în scurt timp, a fost identificat un tânăr de 27 de ani, din municipiul Bacău, asupra căruia a fost găsit telefonul mobil al păgubitului.
Polițiștii l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Bacău pentru audiere.
Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Investigații Criminale iar, în urma probatoriului administrat s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a bănuitului.
Tânărul bănuit de tâlhărie calificată a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.