Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău anunță disponibilitatea a sute de locuri (272) de muncă în județ, în diverse domenii de activitate. Posturile sunt oferite de angajatori locali și acoperă atât meserii calificate, cât și necalificate, în orașe precum Bacău, Onești, Comănești sau Moinești. Oferta este valabilă în această perioadă și poate fi consultată integral pe site-ul AJOFM sau direct la sediul agenției.
Printre posturile disponibile se numără: lăcătuș mecanic la Electro Standard SRL și Scorza SRL, lucrător bucătărie (spălător vase) la Tinervis Group (Simigeria Luca) și Camara din Itești, lucrător comercial la McDonald’s (Premier Restaurants România), manipulant mărfuri la HS Baco Panels și Arabesque SRL, mecanic auto la Capital Invest SRL și Elverom Impex, precum și sudori, patiseri, magazineri, paznici, stivuitoriști sau confecționeri.
Angajatorii oferă, în unele cazuri, cazare, masă și transport, precum și condiții salariale atractive. Pentru anumite posturi sunt necesare studii superioare sau experiență anterioară, însă există și oportunități pentru persoane fără calificare sau cu studii generale.
Cei interesați pot obține informații suplimentare și pot aplica direct la firmele angajatoare sau pot cere sprijinul AJOFM Bacău. Mai multe detalii AICI.
Pentru detalii, contactați AJOFM Bacău la numerele de telefon 0234.576286 sau 0234.576736, sau prin e-mail la [email protected].

