Președintele României, Nicușor Dan, urmează să susțină joi, 4 iunie, de la ora 18:00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia este așteptat să anunțe numele premierului desemnat pentru formarea noului Guvern, potrivit antena3.ro

Potrivit unor surse politice, liderul PMP, Eugen Tomac, ar urma să primească mandatul de a încerca formarea unei majorități parlamentare și constituirea viitorului Executiv. Administrația Prezidențială a precizat că declarația șefului statului nu va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu presa.
În ultimele zile, președintele Nicușor Dan a avut consultări și întâlniri separate cu liderii principalelor formațiuni politice, printre care Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor. Discuțiile au vizat identificarea unei formule de guvernare stabile și a unei majorități parlamentare care să poată susține noul cabinet.
Surse politice citate de presa centrală susțin că, deși problema desemnării premierului ar fi fost clarificată, negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare sunt încă în desfășurare. Astfel, principala provocare pentru Eugen Tomac, în cazul în care va fi nominalizat oficial, va fi obținerea sprijinului necesar în Parlament pentru învestirea Guvernului.
Eugen Tomac este liderul Partidului Mișcarea Populară și europarlamentar, fiind una dintre figurile cunoscute ale dreptei românești. Anunțul oficial este așteptat la ora 18:00, când președintele Nicușor Dan va face declarația de la Palatul Cotroceni.

