UPDATE: Alin Serbanescu, purtator de cuvant CNAIR, a declarat pentru Bacau.net: „Până nu se clarifică situația finanțărilor, nu putem ști când se va putea relua lucrul. Fără finanțare, nu se poate construi nimic.”
Un mesaj intern transmis angajaților companiei UMB, constructorul de pe Autostrada A7 (tronsonul Focșani – Bacău – Pașcani), anunță o prelungire a săptămânii libere din cauza unui blocaj financiar. Potrivit comunicării, activitatea ar urma să fie reluată abia pe 18 august, „în cazul în care se rezolvă problema încasărilor lucrărilor executate”. Muncitorii sunt astfel trimiși într-o a doua săptămână de pauză, în lipsa plăților de la autorități pentru lucrările deja efectuate. Informatia ne-a fost confirmata si din interiorul CNAIR.
Informația indică un blocaj major în fluxul de finanțare a proiectului strategic Autostrada A7 – principalul coridor rutier finanțat prin PNRR. Lipsa fondurilor afectează direct mobilizarea în teren, punând în pericol ritmul lucrărilor și respectarea termenelor contractuale.
UMB este una dintre cele mai eficiente companii de construcții din România, cunoscută pentru avansul rapid pe șantiere, însă situația actuală ar putea genera întârzieri semnificative.



Asa este,confirm
Rușine conducătorilor!ceva se face și lor le este teamă că seva termina!
Când votezi hoți care se dau proeuropeni și crezi toate promisiunile…