Suparat din cauza unei mosteniri, a dat foc la doua locuinte

0

La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Comănești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 32 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.

          Din cercetări a rezultat că, la data de 29 ianuarie a.c., cel în cauză, pe fondul unor neînțelegeri legate de o moștenire, ar fi provocat un incendiu la locuința bunicii sale, imobilul fiind distrus în totalitate. Totodată, incendiul s-a extins, distrugând parțial și locuința vecină.

          După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore și l-au introdus în arestul I.P.J. Bacău.

          La data de 30 ianuarie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.