Studiul de fezabilitate si proiectul tehnic pentru Autostrada Brasov – Bacau se vor face din Fonduri Europene

0


Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere ( CNAIR) a decis ca documentatia  autostrazii Bacau – Brasov ( studiul de fezabilitate si proiectul tehnic ) sa se faca prin fonduri europene, astfel ca pe 23 august s-a incheiat un contract de finantare pentru proiectul „Elaborare documentatie pentru obiectivul Autostrada Brasov-Bacau”.

„COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., in calitate de Beneficiar al finantarii si MINISTERUL TRANSPORTURILOR, in calitate de ORGANISM INTERMEDIAR pentru TRANSPORT, au convenit in data de 23.08.2019, incheierea Contractului de Finantare nr.43 pentru proiectul „Elaborare documentatie pentru obiectivul Autostrada Brasov-Bacau” in vederea acordarii finantarii nerambursabile alocata prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020, in cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient, Obiectiv Specific 2.1-Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-sprijin pregatire proiecte de investitii, Operatiunea- Cresterea mobilitatii pe reteaua rutiera TEN-T globala.

Obiectivul general al proiectului este imbunatatirea competitivitatii economice a Romaniei prin dezvoltarea infrastructurii de transport care faciliteaza integrarea economica in UE, contribuind astfel la dezvoltarea pietii interne cu scopul de a crea conditiile pentru cresterea volumului investitiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reteaua de drumuri europene.

Rezultatele asteptateale proiectului sunt :

Elaborarea Studiului de Fezabilitate;
Elaborarea Proiectului Tehnic.

Valoarea totala a proiectului este de 37.193.242,80 lei si va fi finantat prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contributia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala-26.788.092,29 lei, 15% contributia proprie-4.727.310,40 lei, restul de 5.677.840,11 lei reprezentand cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Durata proiectului: 30 luni

Proiect cofinantat de Uniunea Europeana din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020.” se arata intr-un comunicat de presa trimis de CNAIR


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.