STUDIU. Atacurile cibernetice împotriva companiilor

0

Nivelurile atacurilor cu malware și spam este mai mare în 2013 decât anul trecut, însă 32% dintre companii încă nu reușesc să se protejeze pe deplin. Atacurile care folosesc o varietate de programe malware, atacuri de tip phishing şi spam-ul rămân amenințările cibernetice cu care se confruntă cel mai frecvent companiile, spun specialiștii de la Kaspersky.

În același timp, volumul de atacuri malware și spam a crescut substanțial în 2013, față de 2012. Acestea sunt concluziile studiului Global Corporate IT Security Risks 2013, realizat de B2B International, în colaborare cu Kaspersky Lab. Aproximativ 68% dintre respondenți au declarat că firmele lor au fost ţinte ale atacurilor cu viruși, viermi, spyware și alte tipuri de programe malware. În 2012, acest număr a fost mai mic cu 6% (62%). Volumul de atacuri cu spam a crescut considerabil, afectând 61% dintre companii, față de 41% în 2012. Atacurile de tip phishing au fost lansate împotriva a 36% din companii, cu 1% mai puţin decât în 2012. Astfel, phishing-ul rămâne una dintre cele mai prevalente ameninţări în atacurile externe împotriva corporațiilor.

Companiile din America de Sud au fost cel mai frecvent atacate: 72% dintre respondenţii din această regiune au declarat că viruşii şi programele spyware sunt cel mai grave ameninţări externe. Companiile din Rusia au fost, de asemenea, atacate frecvent, 71% dintre acestea înregistrând incidente. În Japonia, companiile s-au confruntat cel mai puţin cu această problemă, doar 47% dintre cei intervievaţi fiind ţinta atacurilor malware. Cea mai mare cantitate de mesaje spam a fost înregistrată în companiile din America de Nord şi din Rusia (în 69%, respectiv 67% din cazuri). Companiile care se confruntă cel mai puţin cu mesajele de tip spam sunt cele din Orientul Mijlociu (55%) şi din Japonia (42%).

Companiile din America de Nord s-au confruntat cu atacuri de tip phishing mai frecvent decât cele din alte regiuni (51%), fiind urmate de companiile din Asia Pacifică (46%). Companiile cu cea mai mică rată de atacuri de tip phishing sunt cele din Rusia, Japonia şi din ţările din America de Sud (în medie 26%). Atacurile malware sunt, de fapt, principala cauză din spatele scurgerilor grave de date confidențiale – 22% dintre companii la nivel global și 24% din Europa de Est au avut de suferit scurgeri de date după acest tip de atacuri. Cel mai adesea, aceste incidente au loc în rândul întreprinderilor mici și mijlocii (23%), în timp ce marile companii sunt atacate mai rar (17%).

Scurgerile de date au loc mai puţin frecvent ca rezultat al atacurilor de tip phishing, o medie de doar 5% dintre companii confruntându-se cu acest tip de incidente la nivel global și 4% din Europa de Est. Cu toate acestea, procentul de companii mari care au pierdut date din cauza atacurilor de tip phishing este ceva mai mare (6%) decât numărul de IMM-uri aflate în aceeași situație (5%). Numărul de amenințări cibernetice este în continuă creștere. Kaspersky Lab descoperă 200.000 de mostre de malware noi în fiecare zi. Acest lucru determină companiile să acorde mai multă atenție securităţii, mai ales după confruntarea cu un incident cibernetic.

Cu toate acestea, potrivit studiului, doar 68% dintre companii au implementat un sistem complet de protecţie anti-malware (anti-virus şi anti-spyware). Această situaţie reprezintă o mică îmbunătăţire faţă de cifra de 51%, înregistrată anul trecut. Astfel, situația securităţii  companiilor se schimbă, tot mai multe firme îndreptându-se către soluţiile complexe de securitate.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.