Astăzi, cu ocazia zilei de 8 Martie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport George Enescu, jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean, ai Grupării de Jandarmi Mobile, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au fost prezenți în mijlocul comunității, unde au oferit flori și mărțișoare, doamnelor și domnișoarelor aflate în trafic.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Bacău, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, doamnele și domnișoarele participante la traficul rutier, fiind ”sancționate” cu flori și mărțișoare.
Astfel, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au încercat să le însenineze ziua cu o floare, un zâmbet și voie bună.
„Vă urăm „La mulți ani” și o primăvară frumoasă!” – au transmis reprezentanții M.A.I.