Strada Mioritei:biciclist accidentat în eveniment rutier

0

La data de 18.06.2012, în jurul orei 09.20, în timp ce Ioan A., de 64 de ani, din comuna Mărgineni, se deplasa cu bicicleta pe strada Mioriţei din Bacău, ajuns în intersecţia cu strada 22 Decembrie, a fost acroşat de un autoturism care se deplasa din sensul opus de mers şi care nu i-a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga pe strada 22 Decembrie, după care a părăsit locul accidentului.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea lui.

Deasemenea acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

În urma verificărilor efectuate a fost depistat autoturismul implicat în eveniment parcat pe strada Costache Negri din Bacău.

Totodată a fost identificată conducătoarea auto Mădălina G., de 25 ani, din judeţul Iaşi, care a declarat faptul că nu a observat biciclistul.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţinilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.