STEMA se întoarce pe TRICOLOR după 23 de ani

0

După 23 de ani, stema se întoarce pe tricolor. Comisia pentru revizuirea Constituţiei a aprobat introducerea stemei pe drapelul României, la propunerea deputatului PSD Gheorghe Emacu. Este vorba despre articolul 12, alineatul 1, amendamentul lui Emacu introducând pe steagul ţării şi stema. „Drapelul României este tricolor, având pe fond galben stema ţării, culorile sunt aşezate vertical în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu”, se arată în propunerea pesedistului. Amendamentul a fost adoptat cu 13 voturi „pentru”. Stema României a fost scoasă de pe tricolor, după ce drapelul găurit a devenit un simbol al Revoluţiei din decembrie 1989.

Schimbarea imnului a picat la vot

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins, totodată, o serie de amendamente, între care instituirea prin legea fundamentală unei zile naţionale de 10 Mai, schimbarea imnului naţional actual cu „Tricolorul”, institutuirea „Nihil Sine Deo” drept deviza României şi menţionarea ca stat membru al UE. Membrii comisiei pentru revizuirea Constituţiei au respins toate amendamentele care ar fi introdus în legea fundamentală o zi naţională de 10 Mai, formulate de senatorul PNL Victor Ciorbea, dar şi de grupurile parlamentare al PNL.

De asemenea, a fost respinsă propunerea formulată de senatorii Ioan Ghişe, Paul Ichim, Dorin Dobra, Valeriu Boeriu şi Ion Luchian pentru ca ziua naţională a României să fie stabilită pentru 22 Decembrie. Aceeaşi iniţiatori au mai avut un amendament respins, respectiv ca imnul naţional al României să fie schimbat cu „Tricolorul”. Totodată, membrii comisiei au respins propunerea deputatului Eugen Nicolicea şi a senatorului Ioan Toma ca deviza României să fie „Nihil Sine Deo”.

În plus, comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat amendamentul formulat de grupul minorităţilor naţionale pentru ca articolul 10 al legii fundamentale să fie completat cu menţiunea că „România este stat membru al Uniunii Europene”. Deşi iniţial acest amendament a fost respins, parlamentarii au revenit asupra lui la insistenţele senatorului Ioan Chelaru şi a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Sursa: Gandul


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.