Stavarache sustine ca datoriile istorice sunt cauza insolventei CET Bacau. Primarul este contrazis de propriile declaratii

0

Conducerea municipalitatii Bacau a oficializat, la ultima sedinta a Consiliului Local (CL), deschiderea procedurii de insolventa a CET. Anuntul a fost facut chiar de primarul in exercitiu. Acesta a pus starea de insolventa pe seama datoriilor istorice ale CET, inscrise in contabilitatea societatii de termoficare inca de acum 10 ani (2002-2003), cand compania a trecut din proprietatea Guvernului in patrimoniul municipiului Bacau. Paradoxal, in decembrie 2012, Romeo Stavarache anunta contrariul, respectiv ca CET ar inregistra profit si ca pentru prima data in istoria furnizorului de agent termic perspectivele sale economice sunt pozitive. In realitate, managementul dezastruos imprimat de conducerea CET, contractele paguboase incheiate de societate, precum si deciziile administrative eronate au adus furnizorul de agent termic in buza prapastiei. 

Stavarache - buget  - deschidereDatoriile istorice reprezinta, in viziunea edililor bacauani, singura cauza pertinenta a starii de insolventa in care se afla CET SA. La ultima sedinta a CL (30 septembrie), primarul Stavarache i-a informat pe alesi cu privire la deschiderea procedurii de reorganizare a companiei de termoficare, edilul sef marsand pe cliseul „grelei mosteniri”. Astfel, a aratat el, in urma cu 10 ani, cand CET a intrat in patrimoniul municipalitatii, in urma unei controversate hotarari promovate de Guvernul Nastase, administratia locala a preluat si datoriile astronomice inregistrate de fosta Termoelectrica Bacau. Rostogolite peste ani, dar neplatite vreodata, acestea au venit de hac CET-ului.

„Odata cu transferarea CET SA catre administratia locala, au fost transferate si datoriile Termoelectrica, aproximativ 350 miliarde lei vechi la acel moment. Aceste datorii au fost preluate in patrimoniul Bacaului, prin hotarare de guvern. Am incercat sa scapam de ele. Am platit catre fondul de asigurari sociale, dar nu am reusit sa platim datoriile in contul celor 150.000 tone de lignit preluate in 2002-2003, catre fondul de risc si care au generat in 8 ani de zile datorii care se insumeaza anual la circa 1 milion de euro. Credem ca aceste datorii apartin statului si nu este corect ca bacauanii sa plateasca datorii istorice de 10 ani de zile”, a aratat primarul.

Stavarache a adaugat ca bacauanii bransati la sistemul public de termoficare vor primi caldura si apa calda, intrucat facilitatile de productie a agentului termic – grupurile 1 si 2 cogenerare – se afla in patrimoniul municipiului Bacau, nu al CET. Edilul a aratat ca CET Bacau va ramane operatorul acestora, in baza unui contract de operare incheiat cu Primaria Bacau. „In 2-3 ani de zile asteptam un verdict al administratorului judiciar si al celor care au decizia in reorganizare. ANAF sa hotarasca ce va face cu aceste datorii istorice pe care le-a transferat catre administratiile locale. ANAF sa hotarasca pentru ca este creditorul principal”, a spus el.

Consilierul local Vasile Dragusanu (PDL), fost director al CET la data preluarii societatii de catre municipalitatea Bacau, a declarat ca Guvernul Nastase a promis autoritatilor locale ajutoare pentru achitarea datoriilor insa acestea nu au mai venit niciodata. Dragusanu a recunoscut, pe de alta parte, ca un management mai bun la nivelul conducerii CET ar fi dus societatea de termoficare in cu totul alt punct decat cel al insolventei. „Pierderile Termoelectrica Bacau la data preluarii de catre municipalitate se cifrau la 260 miliarde lei vechi, la o cifra de afaceri de peste 500 miliarde. La predarea catre administratia locala s-au facut promisiuni ca CET-urile sa fie ajutate timp de 3 ani cu credite pentru achizitionarea combustibilului dar drumul de la promisiuni la realitate a fost prea lung. Cu un mai bun management la varful CET putea sa nu se ajunga aici. Cred ca CET poate sa faca fata la o insolventa”, a afirmat Dragusanu.

Acum un an CET era pe profit

In decembrie 2012, la ultima sedinta a CL din an, primarul Romeo Stavarache declara ca CET a intrat pe drumul profitului, pentru CET - stavarache - declaratii dec 2012prima data in istoria sa, de la preluarea de catre municipalitatea Bacau. Edilul lauda managementul companiei de termoficare pentru reducerea cheltuielilor societatii. Cu acel prilej, Stavarache s-a contract cu acelasi Vasile Dragusanu, cei doi avand un schimb de replici pe tema situatiei economico-financiare a CET. Discutiile in contradictoriu s-au incheiat cu concluzia primarului: „Cel mai important lucru este  ca de la 37 milioane pierderi, cand ati plecat dumneavoastra, a ajuns la 1 milion profit”.

„Important este ca pentru prima data in istoria CET-ului, rezultatul brut este rectificat cu 1.239.000 lei, pe profit. Deci de la 37 milioane lei acum 4 ani pierderi am ajuns pentru prima data in istoria acestui CET sa fie pe profit. Asta se datoreaza in primul rand rigurozitatii financiare si exploatarii corecte a CET-ului, dar si a compensarii facute cu Ministerul Finantelor, prin majorarea de 10,763 milioane lei fata de bugetul aprobat la capitolul Venituri din exploatare”, declara pe 27 decembrie 2012 primarul municipiului Bacau (citeste mai multe AICI, paginile 48 si 49).

Bacau.NET a dat primul stirea

Cet 2002 - 2012Detalii privind intrarea in insolventa a CET au fost prezentate de portalul de stiri Bacau.NET inca de duminica. Intr-un material exclusiv, site-ul arata – pe baza unor informatii oficiale – ca dosarul privind insolventa companiei de termoficare a fost inregistrat la Tribunalul Bacau inca de la mijlocul lui septembrie si ca Sierra Quadrant a fost desemnata de instanta drept administrator judiciar. Judecatorii au fixat un nou termen in dosar la mijlocul lui decembrie (citeste mai multe AICI).

Compania de termoficare a fost mentinuta in viata in ultimii ani gratie subventiilor primite de la Guvern, precum si din bugetul municipalitatii. CET a mai primit bani prin achitarea facturilor la caldura si apa calda de catre Primaria Bacau, in baza unor hotarari menite a-i momi pe bacauani sa incheie conventii individuale cu furnizorul de agent termic. Maniera neortodoxa imaginata de edili nu a condus la salvarea societatii de termoficare. Ba, dimpotriva, a facut din neplata facturilor la agentul termic un veritabil sport local, CET inregistrand in prezent aproximativ 8000 de debitori, persoane fizice care s-au legat ombilical de societate incheiind faimoasele conventii individuale (citeste mai multe AICI).

La mijlocul lui 2013, E.ON Gaz a stopat furnizarea gazului catre CET, in contul unor datorii de 22 milioane lei pe care societatea le inregistra in relatia cu furnizorul amintit. CET a incheiat anul 2012 cu un rezultat financiar abil cosmetizat. Sar in ochi datoriile de peste 150 milioane lei, dar si cifra de afaceri de 87,9 milioane lei, in scadere fata de anul 2011. Disponibilitatile banesti ale societatii se cifrau la finele lui 2012 la doar 100.000 euro, asta in timp ce datoriile depaseau 35 milioane euro.

 

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.