Instanța a decis miercuri că primarul suspendat al Bacăului, Romeo Stavarache, își poate exercita dreptul de vot în turul 2 al prezidențialelor. În acest sens, Stavarache poate părăsi arestul domiciliar duminică, 16 noiembrie, în intervalul orar 8-13.
Curtea de Apel Bacău a admis solicitarea primarului suspendat al Bacăului de a participa la vot, în turul 2 al prezidențialelor. Edilul a mai obținut în instanță permisiunea de a efectua un control medical amănunțit, pe 26 noiembrie, la Spitalul Județean de Urgență. Cererea lui Stavarache vine după ce starea generală de sănătate a primarului suspendat pare să se fi agravat, media relatând în ultimle săptămâni că edilul ar avea probleme cardiace, acutizate pe fondul arestului domiciliar.
Stavarache va putea vota duminică, 16 noiembrie, în intervalul orar 8-13. Edilul se află în arest domiciliar de la începutul lui septembrie, când Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dispus schimbarea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. La sfârșitul lui octombrie, ÎCCJ a prelungit măsura arestului domiciliar pentru Romeo Stavarache și coinculpații săi (Liviu Goian, Liviu Cenușă), aceasta urmând a fi valabilă până la 1 Decembrie inclusiv.
Primarul și coinculpații săi au fost arestați preventiv la 1 iulie, executând peste 60 de zile de închisoare sub măsura menționată anterior. Ulterior, ÎCCJ i-a plasat în arest domiciliar, cei trei aflându-se deja în a treia lună sub această măsură preventivă.
„În temeiul art. 221 al. 6 C .p .p . admite cererea formulată de inculpatul Stavarache Romeo şi, în consecinţă: 1. Acordă permisiunea părăsirii imobilului de către inculpatul Stavarache Romeo ,la data de 16.11.2014, în intervalul orar 08-13, pentru exercitarea dreptului de vot. 2. Acordă permisiunea părăsirii imobilului de către inculpatul Stavarache Romeo, în vederea efectuării unor investigaţii medicale la Spitalul Judeţean Bacău, la data de 26.11.2014, în intervalul orar 8- 13. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 12.11.2014, ora 10.00”, se precizează în Încheierea pronunțată miercuri, 12 noiembrie, de Curtea de Apel Bacău.