STATISTICA: Economia județului Bacău în luna august: industrie în creștere față de anul trecut, scăderi în sectorul construcțiilor și stagnare în turism

0

Producția industrială din județul Bacău a avut în august o evoluție mixtă: +3,3% față de august 2024, dar –23,4% față de iulie 2025. Pe intervalul ianuarie–august, producția industrială rămâne pe plus, cu +1,4% raportat la aceeași perioadă din 2024. Cifra de afaceri din industrie a crescut cu +8,3% față de august 2024, însă este mai mică cu –17,2% față de luna precedentă; cumulată pe ianuarie–august, avansul este de +1,7%.

Construcțiile și piața locuințelor

În construcții, au fost emise 74 de autorizații pentru clădiri rezidențiale în august (aprox. 19% în urban și 81% în rural), în scădere atât față de august 2024, cât și față de iulie, cu –8,6% în ambele comparații. În primele opt luni, totalul autorizațiilor ajunge la 532, cu –11,3% sub 2024. Numărul locuințelor autorizate a fost de 78 în august (–3,7% anual, –6,0% lunar) și 548 pe ianuarie–august (–31,9% față de anul trecut).

Pe segmentul locuințelor finalizate, primul semestru din 2025 consemnează 547 de unități date în folosință, cu 246 mai multe decât în semestrul I 2024, aproape exclusiv realizate din fondurile populației.

Turismul în județul Bacău

Turismul a contabilizat în august 23.008 sosiri (91,8% români, 8,2% străini), cu –3,9% față de august 2024, dar +12,3% față de iulie. Gradul de utilizare a locurilor de cazare a fost de 32,5%, iar durata medie a șederii de 2,2 înnoptări/persoană. În lună au funcționat 186 structuri de primire turistică, cu 5.110 locuri.

Comerțul exterior

În comerțul exterior, iulie 2025 aduce exporturi de 95,8 milioane euro și importuri de 202,8 milioane euro, rezultând un deficit de 106,9 milioane euro. Pe ianuarie–iulie, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi este 60,1%. Pe cursul valutar, media lunară leu/euro din august este 5,0654, ușor sub iulie și peste aceeași lună din 2024; la sfârșit de lună, cursul este 5,0722 lei/euro.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.