Starea de alerta a fost prelungita pentru inca 30 de zile

0

Comitetul National pentru Situatii de Urgenta a propus prelunigrea starii de alerta, din 10 octombrie, pentru inca 30 de zile. Guvernul a aprobat, miercuri, propunerea.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în şedinţa de astăzi, 6 octombrie 2021, Hotărârea numărul 80 prin care se propune prelungirea stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menţinerea măsurilor adoptate în Hotărârea de Guvern nr. 932 din 9 septembrie 2021, cu modificările şi completările ulterioare”, au transmis, miercuri seară, autorităţile. 

Starea de alertă se va prelungi cu 30 de zile, începând din 10 octombrie. 

HG nu prevede nimic nou. Ea prelungeşte doar măsurile. La momentul în care încetează actuala HG intră automat noua HG. Vreau să subliniez că măsurile, De fapt,  sunt prevăzute în Legea 55/ 2020 care stabileşte măsurile din starea de alertă ce presupun limitarea unor drepturi şi libertăţi. Noi nu facem decât să prelungim măsurile şi să adoptăm ce a fost prin lege. Noi nu legiferăm”, a declarat, la rândul său, şeful DSU, Raed Arafat. 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.