SSPM Bacau modernizeaza si amenajeaza cladirea in care a functionat Biblioteca Judeteana. Primaria muta aici Starea Civila

2

Lucrarile de reparatii si igienizare de la cladirea fostei Biblioteci Judetene „Costache Sturdza“ Bacau, unde a functionat „Centrul pentru actiuni de salvare si prevenire a dezastrelor“, sunt executate de S.C. Societatea de Servicii Publice Municipale Bacau S.A., in baza contractului semnat cu Municipiul Bacau, pe 23 martie.

Valoarea investitiilor este de 116,999 de lei, la care se adauga TVA, in valoare de 22,229 de lei, iar termenul de finalizare este de 45 de zile.

Potrivit caietului de sarcini, SSPM Bacau trebuie sa realizeze igienizarea incaperilor, varuirea lor, repararea eventuelor defectiuni aparute la pereti. Societatea va construi un podium specific pentru oficierea casatoriilor. Societatea va amenaja o incapere, tranformata in arhiva, care va fi dotata cu rafturi, gratii de protectie la ferestre si la usi. In birourile in care se va lucra cu publicul vor fi montate pupitre, gen ghiseu. O alta camera, in care vor fi depozitate certificatele de stare civila, va fi dotata cu gratii la usi si ferestre.
In cadrul aceluiasi contract este prevazuta construirea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilitati, realizarea si montarea unui avizier la intrarea in cladire, identificarea si repararea defectiunilor aparute la invelitoarea acoperisului, confectionarea de rafturi metalice pentru arhiva, dar si investitii la grupurile sanitare.

Imobilul in care a functionat Biblioteca Judeteana „Costache Sturdza“ si care gazduieste „Centrul pentru Actiuni de Salvare si Prevenire a Dezastrelor“ a fost consolidat si reamenajat cu fonduri de la Consiliul Judetean Bacau, Guvernul Romaniei si Banca Mondiala, in anul 2010.

Cladirea se afla inainte de aceasta investitie intr-o stare avansata de deteriorare, cu risc seismic. Cladirea, inclusa in Lista Monumentelor, Ansamblurilor si Siturilor Istorice, este compusa din 2 corpuri – Corpul A, construit dupa anul 1850 si Corpul B, construit in anul 1896.

S.C. Societatea de Servicii Publice Municipale Bacau S.A. estimeaza finalizarea lucrarilor pana pe 25 aprilie. Dupa aceasta data, Primaria Municipiului Bacau va muta in spatiile igienizate si amenajate Serviciul de Stare Civila.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 comentarii

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.