“Ce reprezinta campania Sprijin pentru bacauani”?
Este o inițiativă voluntară civică a Federației Tinerilor din Bacău împreună cu organizațiile membre, care livrează la domiciliul persoanelor în vârstă sau nedeplasabile, pachete de alimente de strictă necesitate sau medicamente (pe bază de rețetă sau fără), pentru ca mult mai mulți oameni să poată rămâne acasă, în siguranță.
Putem fi contactati la nr : 0771.697.858
Ne-am mobilizat imediat în scopul întrajutorării celor cărora le este interzis să se deplaseze, conform Ordonanței Militare nr. 3/24.03.2020.
Cat costa?
Costul cumpărăturilor se achită la livrare, voluntarilor, conform bonului de casă.
Transportul și logistica sunt gratuite, iar toți cei implicați sunt voluntari.
Exista si cheltuieli si de aceea avem nevoie de donatii pentru :
• echipament de protecţie (măşti, mănuşi) pentru voluntari şi pentru beneficiari
• achiziţie medicamente
• consumabile (telefon, abonament, combustibil)
Puteti contribui cu donatii in contul Federatiei Tinerilor din Bacau :
IBAN : RO43RNCB002615407642001 – SWIFT: RNCB RO BU : BCR
Zona de livrare
Suntem organizați și încercăm să acoperim nevoile persoanelor care intră în legătură cu noi și se află pe raza municipiului Bacău. Pentru alte zone încercăm să redirecționăm apelurile către grupurile civice organizate local.
Observatii importante
● Dacă vârsta, starea de sănătate sau alte circumstanțe vă împiedică să vă deplasați la cumpărături sau aveți rude, prieteni sau cunoștințe care ar avea nevoie de aceste servicii, vă rugăm sa le faceți cunoscută aceasta inițiativă!
● Operatorul care va prelua solicitarea dumneavoastră vă va solicita date personale (nume, adresă de livrare și număr de telefon de contact) care vor fi folosite pentru a face livrarea posibilă.
● voluntarii vor ține cont de măsurile de protecție, fiind dotați cu mănuși de latex, măști, dezinfectant, saci de gunoi, plicuri pentru încasarea contravalorii cumpărăturilor.
● Interactiunea umană este limitată, pachetele se preiau deja ambalate de la case sau intrări speciale. Pachetele se livrează la ușă, iar banii se transmit printr-un plic sigilat (sau prin Revolut, în unele cazuri).
Am reușit să încheiem parteneriate cu unii retaileri, care ne pot contribui cu “construirea” pachetelor alimentare, în asa fel încât să micșorăm timpul destinat cumpărăturilor și să evităm cât mai mult
contactul cu grupuri mari de oameni. Le mulțumim încă o dată pentru empatie și sprijinul logistic.
La livrare, puneți banii într-un plic sigilat și îl transmiteti voluntarului care livrează. În cazuri excepționale, se pot discuta și alte modalități de plată, cu voluntarul livrator.
Nu există un interval fix. Depinde foarte mult de cât de mulți voluntari pot să preia comenzile, de câte apeluri sunt în call-center, de câte pachete sunt pregătite.
Comenzile primite până la ora 15:00 se livrează în aceeasi zi.
Comenzile primite după ora 15:00 se livrează a doua zi.
Bineînțeles, in limita numărului de voluntari dispuși să ajute. Solicitarea de sprijin ne poate fi adresată o singură data pe săptămână.
Proiectul este destinat exclusiv persoanelor vârstnice sau nedeplasabile. Scopul proiectului este unul de solidaritate socială.