Spitalul Municipal, aprobat de Guvern la finantare prin PNRR. Ivancea: “După mai bine de 15 ani de şantier, acest obiectiv va fi finalizat şi dat în funcțiune”

0

Astazi, Guvernul Romaniei a aprobat lista celor 27 de unitati spitalicesti ce vor avea finantare prin PNRR. Spitalul Municipal a fost aprobat pe pozitia 4 din 27 si va primi banii necesari pentru finalizare :


“Guvernul a aprobat astăzi lista celor 27 de unități spitalicești ce sunt finanțare prin PNRR, printre ele numărându-se şi fostul Spital Municipal Bacau, aflat pe poziția 4 din cele 27 selectate la finanțare!

Pentru mine a fost o cursă contracronometru, în care am avut o colaborare foarte bună cu echipa condusă de domnul dr. Alexandru Rogobete – secretar de stat la Min. Sănătății – să trecem împreună prin toate furcile caudine, atât legislative cât și tehnice, într-un timp record, şi să devenim eligibili la finanțare în conformitate cu toate rigorile ce țin de jaloanele si tințele asumate prin PNRR.

Astfel, în sfârșit, după mai bine de 15 ani de şantier, acest obiectiv va fi finalizat şi dat în funcțiune în folosul tuturor băcăuanilor, așa cum era şi firesc!
Am dovedit că se poate !” a declarat Valentin Ivancea – presedinte CJ Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.