Consilierii judeteni au aprobat, in sedinta de marti, cofinantarea de 3.6 milioane lei, pentru achizitionarea unui sistem angiograf monoplan cardiovascular necesar Spitalului Municipal Onesti. La aceasta suma se adauga 1.5 milioamne lei aprobati anul trecut, din fondul de rezerva bugetara a Guvernului, la inititiava parlamentarilor social-democrati Bianca Purcarin, Cristina Pravat si Ana Catauta:
„Comunitățile conduse de primari care fac performanță administrativă merită şi trebuie susținute, iar o astfel de comunitate este municipiul Oneşti, a doua aglomerare urbană a județului Bacău. Sănătatea ca prioritate nu este o lozincă, ci o realitate deplin acoperită de fapte: mulțumesc, pe această cale, celor trei colege din Parlament care au amendat bugetul de stat, astfel încât cumpărarea unui nou angiograf la spitalul Oneşti a obținut finanțarea necesară.” a declarat presedintele PSD Bacau – Dragos Benea
Prin aceasta investitie, Spitalul din Onesti devine singurul din judet care utiliza un astfel de sistem medical:
„În ședința de Consiliu Județean de astăzi au fost aprobate două proiecte importante pentru municipiul Onești. Primul vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea străzii Calea Caraclăului, un proiect atât de mult așteptat. Avem astfel speranța că anul acesta vor începe lucrările la acest obiectiv. Al doilea proiect vizează asocierea Județului Bacău cu Municipiul Onești și Spitalul Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” Onești în vederea achiziționării unui sistem angiograf monoplan cardiovascular. Spitalul din Onești devine astfel singurul spital din județul Bacău care va utiliza acest tip de dispozitiv medical, atât de necesar pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare.” a declarat Gelu Panfil – vicepresedinte CJ Bacau