Spitalul de la Comănești a fost modernizat. În urmă cu 5 ani era propus spre desființare

0

Spitalul orășenesc „Ioan Lascăr” din Comănești, trecut în urmă cu cinci ani pe lista unităților medicale ce urmau a fi desființate, și-a redeschis sâmbătă Ambulatoriul, după ce în ultimele 13 luni acesta s-a aflat într-un proces complex de reabilitare, modernizare și dotare cu aparatură și tehnică medicală de ultimă generație.

În 2011, primarul Viorel Miron anunța că intră în greva foamei dacă nu vor fi găsite soluții de menținere a funcționării spitalului din Comănești. După cinci ani de la anunțatul său „faliment”, unitatea medicală din oraș este, potrivit prof. univ. dr. Ioan Lascăr, „nu doar unul dintre cele mai bine dotate cu aparatură de ultimă
generație spitale din România, dar și foarte bine repartizat din punct de vedere al circuitului funcțional, adaptabil la cerințele tehnologiei actuale”
.

Valoarea totală a proiectului de modernizare, fără TVA, pentru Ambulatoriul Spitalului din Comănești este de 21.573.264,53 lei, din care 16.168.677,00 lei este finanțare nerambursabilă, iar 5.404.587,53 lei cofinanțarea de la bugetul local. Spitalul orășenesc Comănești este prima unitate din domeniu construită în România după al Doilea Război Mondial. Este realizată pe baza unui proiect german. În decursul anilor nu a mai cunoscut decât minime inaugurare spital comanestiinvestiții privind întreținerea interioarelor și exterioarelor.

„Unii dintre medici și asistenți au fost îndrumați să se încadreze în alte unități spitalicești. Dar cum nici medicii și nici asistenții medicali nu doreau să plece și au spus că rămân alături de autoritățile locale și de oamenii de pe Valea Trotușului, și nu sunt puțini — peste 80.000 de persoane cu adresabilitate la Spitalul din Comănești—, am decis să susținem financiar această unitate la bugetul local și din sponsorizări. Au fost depășite momente dificile, când nimeni de la nivelul autorităților centrale nu voia să discute cu noi”, a declarat primarul Viorel Miron citat de Agerpres.

*Sursă foto: Cristina Fornazer

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.