Spitalele publice din județul Bacău au înregistrat grade de ocupare cuprinse între 69% și 87%, potrivit datelor aferente anului 2025. Cea mai mare unitate medicală rămâne Spitalul Județean de Urgență Bacău, cu 1.449 de paturi în structura aprobată și aproape 47.300 de pacienți tratați pe parcursul anului trecut.
Cel mai ridicat grad de ocupare apare la Spitalul Penitenciar Târgu Ocna, 87%, urmat de Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, cu 86%, și Spitalul Municipal de Urgență Moinești, cu 82%. Spitalul Județean de Urgență Bacău a avut un grad general de ocupare de 77%, apropiat de cel al Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” Onești, care a raportat 76%.
La Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, gradul de ocupare a fost de 69%, iar la Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești, de 70%.

SJU Bacău, aproape 47.300 de cazuri decontate
Din cele 1.449 de paturi aprobate la SJU Bacău, 1.242 sunt destinate pacienților acuți, 107 pacienților cronici, 25 îngrijirilor paliative, iar 75 spitalizării de zi. Unitatea avea contractate 1.341 de paturi.
În 2025 au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate 47.277 de cazuri, dintre care 45.663 cazuri acute și 1.614 cazuri cronice. Durata medie de spitalizare a fost de 5,1 zile. Gradul de ocupare a ajuns la 77,8% pentru paturile de acuți și la 66,8% pentru cele destinate bolnavilor cronici.
Spitalul funcționa cu aproximativ 75% din personalul prevăzut în normative. Dintr-un necesar total de 2.554 de posturi, erau ocupate prin contract individual de muncă 1.895. SJU Bacău avea 218 medici, față de un normativ de 313, și 879 de asistenți medicali, dintr-un necesar de 1.086.
Veniturile totale ale spitalului au fost de aproximativ 465,6 milioane de lei, dintre care 403,8 milioane de lei proveneau din FNUASS. Cheltuielile de personal au ajuns la 307,3 milioane de lei, reprezentând 66% din veniturile totale. Pentru medicamente au fost cheltuite 63,7 milioane de lei, iar pentru materiale sanitare aproximativ 16,2 milioane de lei.

