Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău adreseză mulţumiri unei doamne, de 37 de ani, din Bacău, pentru spiritul civic manifestat.
Doamna în cauză s-a prezentat la data de 18 octombrie a.c., la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și a predat un portofel, pe care l-a găsit pe strada Spiru Haret din Municipiul Bacău.
În portofel se aflau mai multe documente personale, carduri bancare și o sumă de bani.
Polițiștii au stabilit că acesta aparține unei tinere de 23 de ani, din comuna Mărgineni, care a fost invitătă la sediul unității de poliție, unde i s-au restituit bunurile pierdute.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău constată cu mulțumire că printre cetățenii județului Bacău se găsesc OAMENI cu spirit civic, care nu se pot bucura de necazul altora.
Suntem convinși că un astfel de exemplu va fi urmat și de alți concetățeni