Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că l-a desemnat pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, drept premier interimar, după ce Victor Ponta şi-a depus, miercuri, mandatul, la presiunea străzii. Premierul interimar Sorin Cîmpeanu va face declaraţii de presă, astăzi, la ora 13.00, la Palatul Victoria.
”Am acceptat demisia premierului Victor Ponta. Am decis astăzi să îl numesc în poziţia de premier interimar pe ministrul Sorin Cîmpeanu”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.
Miercuri, după ce a anunţat depunerea mandatului de către cabinetul său, la presiunea străzii, Victor Ponta l-a propus pe ministrul Apărării Mircea Duşă pentru preluarea interimatului până la formarea unui nou guvern.
Potrivit Constituţiei, în cazul demisiei premierului preşedintele va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern.
Sursa: mediafax.ro