Au început consultările cu primarii din mediul rural cu privire la fundamentarea bugetului pe 2017. Aceștia își vor prezenta prioritățile și proiectele pentru care trebuie să asigure cofinanțare, scopul fiind de a obține cât mai mulți bani în completarea bugetului local.
„Am început întâlnirile cu primarii din mediul rural privind proiecția și fundamentarea la nivelul județului Bacău a bugetului pe 2017, ținând cont de prioritățile fiecărei comunități și, în egală măsură, de informațiile pe care le-am adunat în cadrul întâlnirilor de lucru desfășurate anterior.
Consider că este foarte important ca împreună să stabilim care sunt coordonatele principale privind dezvoltarea economică a județului în funcție de resursele financiare alocate pe care le avem la dispoziție pentru sprijinirea proiectelor comunităților locale. Vom analiza proiectele și prioritățile fiecărei comunități ca fiind parte a unui proiect mare, proiectul județului Bacău.
Vom susține cu precădere acele proiecte care sunt finanțate din fonduri europene, programe naționale și a căror existență sau continuare este condiționată de cofinanțarea locală.” a precizat, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.