O femeie de 34 de ani, din județul Bacău, a fost depistată de polițiștii Brigăzii Autostrăzi în timp ce conducea cu 187 km/h pe Autostrada A1, pe un tronson cu limita maximă de 130 km/h, în direcția județului Vâlcea.
Pentru abaterea constatată, conducătoarea auto a fost sancționată cu o amendă de 1.822,50 lei, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Polițiștii Brigăzii Rutiere au anunțat că vor continua acțiunile de control pe principalele artere de circulație pentru prevenirea accidentelor și menținerea unui trafic rutier sigur pe autostrăzi.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok






